Mituri despre altitudine
Copiii sunt mult mai susceptibili la bolile de altitudine
Studiile au aratat ca adultii si copiii au rate similare de a face bolile de altitudine. Atata timp cat copilul este sanatos si procesul de aclimatizare se produce corect, copilul se va comporta bine la altitudine. Un studiu efectuat in anul 2000 a evidentiat ca in cazul copiilor de 7-9 ani acestia se aclimatizeaza cel putin la fel de bine, daca nu mai bine, comparativ cu parintii lor in timpul unei ascensiuni graduale lente. (Tuggy at al., 2000)
Provocarea apare atunci cand copilul este foarte mic si nu poate comunica daca are durere de cap sau alte simptome. Plansul excesiv la un copil mic in primele doua zile la altitudine mare trebuie sa fie interpretat ca boala de altitudine. Copiii cu rau acut de munte raspund rapid la tratament, similar cu majoritatea adultilor.
O buna pregatire fizica protejeaza impotriva raului de altitudine
Pregatirea fizica nu are un efect protectiv impotriva bolilor de altitudine. Aproape oricine care urca prea sus, prea repede, poate suferi de rau de altitudine. De fapt, alpinistii tineri, antrenati, tind sa se suprasolicite inainte ca procesul de aclimatizare sa se produca, crezand ca pot sa forteze chiar daca nu se simt bine. Frecvent, ei ignora simptomele bolilor de altitudine gandind ca nu pot fi afectati tocmai pentru ca sunt sanatosi si intr-o forma fizica foarte buna. Trebuie retinut insa ca oricine, indiferent de antrenament, poate fi predispus sa sufere de rau acut de munte, edem cerebral de mare altitudine sau edem pulmonar de mare altitudine.
Pe de alta parte, pregatirea fizica este esentiala pentru a face fata efortului fizic la altitudine mare. Performanta fizica la altitudini din ce in ce mai mari va fi mereu mai redusa comparativ cu cea de la o altitudine inferioara, independent de cat de bine se realizeaza procesul de aclimatizare. Comparativ cu valoarea de la nivelul marii, consumul maxim de oxigen (VO2 max) este redus cu 1% pentru fiecare 100 m peste 1500 m si este 85% la 3000 m, scade la 60% la 5000 m, ajungand la doar 20% pe varful Everest.
Hidratarea in exces protejeaza impotriva bolilor de altitudine
A te hidrata la altitudine este un aspect important, in special datorita pierderii unei cantitati considerabile de apa prin respiratie la altitudine inalta. O hidratare adecvata la altitudine inseamna consumul suplimentar de 1-1 ½ litri de apa.
Exista prejudecata ca un consum redus de lichide creste riscul de aparitie a raului de munte si ca hidratarea excesiva (pana la 5 litri) este un factor protector sau chiar trateaza aceasta boala. Aceasta impresie isi are originea in observatia ca turistii care tocmai ajungeau pe Jungfraujoch (3471m), in Alpi, unde se afla statia de tren cea mai inalta din Europa, si urinau mult, tolerau mai bine altitudinea, decat cei care urinau putin (Houston at al., 1998). Aceasta a dus la concluzia ca o persoana ar avea o diureza mai buna tocmai pentru ca bea o cantitate mare de apa, si astfel s-ar preveni aparitia raului acut de munte. Insa, diureza initiala care apare la altitudine mare reprezinta un raspuns fiziologic normal la hipoxie si nu trebuie sa fie un efect al consumului exagerat de lichide.
In consecinta, la altitudine inalta trebuie sa ne hidratam adecvat si o hidratare optima este aceea cand urina are culoarea galben pai. Daca este inchisa la culoare, inseamna ca persoana este deshidratata si ca este nevoie sa bea mai multe lichide. Trebuie evitat consumul unei cantitati prea mari de apa care poate dilua cantitatea de sodiu din sange (o conditie care se numeste hiponatremie), cu aparitia unei stari de moleseala, confuzie, convulsii si coma.
Nu trebuie consumata cafea la altitudine
Cafeina are un efect usor diuretic, insa recomandarea de a nu consuma deloc cafea la altitudine este nefondata. De altfel, cafeina are efecte stimulante asupra creierului, rinichilor si respiratiei, toate folositoare la altitudine mare.