Cum poate fi optimizata aclimatizarea?
Aclimatizarea este cheia evitarii bolilor de altitudine si este esentiala pentru a asigura succesul expeditiilor in munti inalti. Scopul informarii privind bolile de altitudine este acela de a preveni evacuarea fortata si decesul ca urmare a unei forme severe de boala de altitudine.
Masuri care optimizeaza aclimatizarea si previn bolile de altitudine
Urcati gradual, lent, astfel incat sa fie suficient timp pentru aclimatizare
Aproape oricine care urca prea sus, prea repede, poate suferi de rau de altitudine. Ascensionarea graduala, lenta, care sa permita timp pentru aclimatizare este cea mai buna metoda de prevenire a raului acut de munte (RAM).
Ghid de ascensionare la altitudine mare
Altitudinea la care persoana respectiva va dormi este mai importanta decat inaltimea maxima pe care o atinge in fiecare zi. Alpinistii experimentati inteleg foarte bine semnificatia dictonului “Urca, insa dormi jos!”. In general, peste 3000 de metri, persoana nu ar trebui sa-si petreaca noaptea la mai mult de 300 de metri fata de noaptea anterioara. De exemplu, asta inseamna sa urce de la 3000 m la 4500 m intr-o zi si apoi sa coboare la 3300 m pentru a dormi.
De asemenea, la fiecare 3 zile ar trebui sa se faca o zi de “pauza”, timp in care persoana sa nu mai urce. De aceea, este important sa existe un itinerariu flexibil care sa permita zile de repaus, daca acestea se impun.
Acest proces de aclimatizare nu poate fi grabit fara consecinte si de aceea aplinistii petrec zile (sau chiar saptamani) pentru a se aclimatiza inainte de a urca la o inaltime mai mare.
Acest ghid de ascensionare la altitudini peste 3000 m este unul conservator, existand variatii mari de la o persoana la alta. Cineva fara experienta anterioara la altitudine inalta, ar trebui sa urmeze acest ritm de urcare. Pe de alta parte, exista alpinisti experimentati care sunt capabili sa urce si sa doarma la 400-600 m mai sus fata de ziua anterioara. Chiar si o expunere anterioara scurta, recenta, la altitudine inalta asigura in cazul acestora o oarecare protectie impotriva raului acut de munte.
Evitati efortul fizic sustinut in primele doua zile de ascensiune la o anumita altitudine
Este important ca ritmul pe munte sa nu fie unul sustinut, in special in primele zile. Persoanele foarte antrenate, cum sunt de exemplu alergatorii de maratoane sau cele care cara rucsacuri foarte grele sunt mult mai vulnerabile sa sufere de rau acut de munte (RAM), din cauza ca se suprasolicita si urca prea rapid.
Retineti ca desi performanta fizica buna nu este un factor protectiv impotriva bolilor de altitudine, o buna pregatire fizica este esentiala pentru a face fata efortului fizic la altitudine mare. Performanta fizica la altitudini din ce in ce mai mari va fi mereu mai redusa comparativ cu cea de la o altitudine inferioara, independent de cat de bine se realizeaza procesul de aclimatizare. Comparativ cu valoarea de la nivelul marii, consumul maxim de oxgen (VO2 max) este redus cu 1% pentru fiecare 100 m peste 1500 m si este:
- 85% – la 3000 m
- 60% – la 5000 m
- 20% – pe varful Everest
De aceea, pentru asigurarea succesului expeditiei, persoanele neantrenate trebuie incurajate sa inceapa antrenamentul regulat cu cateva saptamani sau chiar luni inainte de data planificata a expeditiei.
Evitati alcoolul
Alcoolul poate deshidrata si cel mai important, deprima centrul respiratiei de la nivelul creierului. Somniferele pot avea un efect similar.
Mentineti o hidratare adecvata
Deshidratarea scade abilitatea corpului sa se adapteze la altitudine mare si poate mima simptomele raului de munte. O cantitatea adecvata de lichide inseamna sa suplimentati consumul de apa cu inca 1-1 ½ litri, hidratarea fiind considerata optima daca urina are culoarea galben pai. Daca urina este inchisa la culoare, inseamna ca persoana este deshidratata si ca este nevoie sa bea mai multe lichide. Pe de alta parte, prea multa apa poate dilua cantitatea de sodiu din sange (o conditie care se numeste hiponatremie), cu aparitia unei stari de moleseala, confuzie, convulsii si coma.
Mancati o dieta bogata in carbohidrati
O dieta bogata in carbohidrati usor digerabili (cartofi, orez, paste) ajuta ventilatia si folosirea eficienta a oxigenului. Studiile au aratat ca ingestia de carbohidrati puri 40 de minute inainte de expunerea la hipoxia acuta ar imbunatati saturatia arteriala a oxigenului cu 4% (Golia, 2008). Totusi, efectul diminua dupa 150 minute si are loc doar pe durata in care carbohidratii sunt digerati. Comparativ cu metabolismul proteinelor sau lipidelor, degradarea carbohidratilor produce o mai mare cantitate de dioxid de carbon, iar aceasta crestere a CO2 reprezinta un stimul aditional pentru centrul respirator cerebral.
Evitati expunerea la persoane racite sau care tusesc
Evitati sa veniti in contact cu persoane bolnave. Spalati-va frecvent pe maini pentru a preveni transferul virusurilor la nivel mucoaselor.
4 Reguli de aur privind bolile de altitudine
Identificati simptomele incipiente ale raului de munte si fiti dispusi sa recunoasteti prezenta lor atunci cand acestea se manifesta. Unii oameni cred eronat ca durerea de cap este “normala’ la altitudine. Insa nu este. In plus, negarea simptomelor poate fi, de asemenea, frecventa.
Daca va simtiti rau la altitudine, considerati ca este boala de altitudine pana ce aceasta este infirmata.
Niciodata nu urcati sa dormiti la o altitudine mai mare, atat timp cat aveti simptome de rau de altitudine, indiferent cat de minore sunt acestea. Exista oameni care si-au inchiriat un yak sau un magar pentru a continua urcarea, atunci cand erau prea bolnavi pentru a mai putea sa mearga. Aceasta a dus la un final fatal.
Coborati imediat daca simptomele se inrautatesc cat timp faceti pauza si va odihniti la aceeasi altitudine. Este spectaculos cum se obtine o ameliorare dramatica a simptomelor cu o coborare de doar 300 m. Persoanele cu ECMA (edem cerebral de mare altitudine) si EPMA (edem pulmonar de mare altitudine) trebuie sa coboare cat mai rapid posibil.